Rosu aprins…

Exista in viata fiecarui om anumite momente… de cumpana. Pentru mine, acest moment sau mai bine zis, aceasta perioada este unica. Practic, viata mea se confunda cu acest proiect. Este mai mult decat o provocare, o ambitie, este o lupta cu mine insumi, nici macar cu cei care nu au sau nu au avut incredere in mine.
Recunosc, prima experienta Bodrum a insemnat «botezul» meu in acest domeniu, o incercare de apropiere, de cunoastere a echipei, o stare… timida tocmai din aceste considerente.
A 2-a experienta, insa, mi-a declansat acel sentiment ca se poate, ca suntem pe drumul corect. Echipa a fost aceeasi, dar am simtit-o aproape, am simtit ca suntem o ECHIPA.
Mai aveam cateva zile de stat in Turcia, dar gandurile imi “zburau”, inevitabil, la ziua de luni, probabil cel mai important moment din viata, cel mai… trait moment. Sincer, nu imi place culoarea rosie, dar acel covor mi-a provocat emotii pe care nu le pot exprima in doar cateva randuri, este un amalgam mult prea consistent si as deveni plictisitor.
Confirmarea a venit foarte repede, dupa doar 3 episoade… oricum, nervii mi-au jucat suficient de mult in aceasta saptamana.
Am primit vestea azi dimineata chiar de la Iura Luncasu, unul din oamenii (nu sunt foarte multi) care au crezut in mine. Din acel moment am inceput sa iubesc rosul, unul foarte aprins, pe care l-am ignorat cu nesimtire la semafor… dorinta de a ajunge in Buftea si de a fi alaturi de colegi era prea mare.